Bucuria din 2019
Cine s-ar fi gândit că o simplă invitație va deveni motivul pentru care astăzi vă scriu aceste rânduri? Nici eu, vă spun sincer.
2019 a fost anul care mi-a scos în cale prieteni, experiențe și mi-a împlinit visuri.
Nu oricum și nu cu oricine…
În 2019 am primit invitația de a participa la un Paraclis la biserica de la Colegiul Pedagogic. Remarcasem biserica încă din ziua în care am venit cu părinții să mă înscriu la liceu, însă nu știam ce comoară neprețuită se ascunde în interiorul ei.
Deși la început am fost puțin reticentă față de această invitație, îi sunt recunoscătoare colegei mele de cameră, care a insistat să merg „pentru că nu aveam nimic de pierdut”. Dar, de fapt, pierdusem deja mai mult decât îmi imaginam, nevenind până atunci aici.
Cu emoții am pășit în biserica care îmi va deveni, mai târziu, o a doua casă. Am văzut aici tineri – tineri de vârsta mea sau mai mari – care veniseră să-i cânte Maicii Domnului. Atât de frumos și-au armonizat vocile, încât m-au convins că nu era prima dată când se aflau acolo.
Mi-a plăcut bucuria cu care mă priveau, mi-a plăcut entuziasmul și dragostea cu care îi învăluiau pe cei nou-veniți și mi-a mai plăcut faptul că aici găsisem un capitol la care eu nu stăteam prea bine, și anume PRIETENIA.
Și nu spun acum că eu nu aveam prieteni, însă prieteniile lor aveau ceva special, ceva ce nu întâlneai oriunde.
La finalul Paraclisului, unul dintre Prietenii Sfinților Trei Ierarhi ne-a dăruit bomboane, și nu orice fel de bomboane, ci bomboane BUCURIA – bomboane care descriau cel mai bine starea pe care o insuflau cei de acolo, starea care îi însoțea mereu, indiferent unde te întâlneai cu ei. Era ceva impresionant pentru mine.
După ce mi-am luat bomboana BUCURIA (speram să mă molipsesc și eu de la ea, căci viața de cămin nu era cea mai ușoară), am primit o îmbrățișare caldă de la Andrei (pe vremea aceea mi se părea că seamănă cu unul dintre spiridușii lui Moș Crăciun), care mi-a spus: „Mă bucur să te cunosc și sper să ne vedem și data viitoare”. Și, deși nu era Crăciunul, mi-a dăruit cel mai frumos cadou: o „data viitoare”, care a continuat să fie mereu, din 2019 și până acum.
Chiar dacă nu mă cunoșteau și nici eu nu îi cunoșteam pe ei, am simțit că sunt primită cu prietenie în familia lor. Am simțit că pentru cineva prezența mea acolo conta cu adevărat și am știut că vreau să revin.
Iar de atunci, viața mea s-a schimbat complet datorită lor și cu ajutorul lor, căci L-am regăsit pe Dumnezeu după o perioadă în care supărarea devenise mai mare decât iubirea pe care I-o purtam.
În perioada Crăciunului, am primit un mesaj care mi-a demonstrat că frumosul transmis din inimă către inimă nu se va pierde prea curând. Era tot o invitație, dar de data aceasta era vorba despre colindele pe la familiile noastre – o activitate care a devenit tradiție la noi în asociație.
Țin minte și acum emoțiile pe care le-am avut când am pășit pragul casei mele alături de alți 40 de prieteni. Atunci a fost momentul în care familia mea a întâlnit familia care mă „adoptase” la Iași. Și a fost un sentiment minunat – sentimentul de a-i avea alături pe toți oamenii pe care îi iubesc.
Acela a fost momentul în care am simțit cu adevărat că familia mea mă va susține pe acest drum. Și așa au și făcut. Deși, de multe ori, pe timpul verii, îmi duc dorul (căci vara este anotimpul voluntariatului, anotimpul care schimbă vieți), au înțeles că experiențele formatoare de care am parte aici mă vor ajuta „să cresc” și să devin un om mai frumos.
Anii care au urmat au fost de poveste… Uneori mai veseli, uneori mai înnourați…
Am început să fiu voluntară în taberele și activitățile organizate de asociație, am participat la diverse traininguri de formare, am coordonat activități și am ajuns să construiesc prietenii ca cele de care vă povesteam la început.
Am călătorit în țară, dar totodată am știut că granițele ei pot fi depășite, și astfel am vizitat o mulțime de țări (precum Franța, Muntenegru, Macedonia, Turcia, Spania etc.), încărcate de istorie și bătătorite de pașii sfinților.
Am legat prietenii care nădajduiesc să dăinuiască până în veșnicie și am învățat lecții prețioase de la ei, de la oamenii care mi-au făcut anii de liceu și de studenție mai valoroși și mai frumoși.
Ce am făcut ca să îi merit? Nu știu, doar Dumnezeu știe de ce mi i-a dăruit. Dar ceea ce știu sigur este că nimic nu e întâmplător, iar din acest motiv îți adresez și ție invitația de a avea curajul să descoperi această comoară a prieteniei pe care am descoperit-o și eu.
Și am mai primit o lecție – o lecție care mi-a deschis multe uși în viață. A fost un sfat care spunea așa:
„Când îți dorești ceva cu adevărat, să faci tot ce ține de tine ca acel lucru să se îndeplinească, iar restul să-l lași în voia lui Dumnezeu.”
Și așa am făcut…
Gânduri, amintiri și oameni care, la rândul lor, schimbă vieți…
Mătăsaru Oana, studentă în anul II la Facultatea de Geografie și Geologie din Iași, membră a Asociației Prietenii Sfinților Trei Ierarhi
Lasă un răspuns